ÎNCREDEREA
text din cartea "Confesiuni din alte vieți"
ÎNCREDEREA
Un paradox absolut. O antiteză, la prima vedere. Dar atât de multe lucruri au tâlcul lor ascuns, tocmai ca să ne facă să-l căutăm. Să-l căutăm pe El și să ajungem astfel la noi. Pare foarte bla bla bla și chiar este, pentru cine nu are parcurs drumul de a se uita sub capace.
Am terminat de citit povestea tatălui meu scrisă chiar de el. Povestea se încheie așa: „Asta a fost misiunea mea în viața aceasta, în altele mai vedem… P.S. Greșeala vieții mele a fost că am avut încredere în prieteni, iar ei m-au trădat.”
Un infractor e prin definiție un om în care nu poți avea încredere, pentru că pe cineva trădează—autoritatea; legea o încalcă și ceva ascunde. Făcând asta, i se și întoarce. Legea bumerangului. Până aici, foarte simplu. Ce e fascinant de observat pentru mine e că el a fost un infractor care nu și-a trădat „partenerii” infractori, exact ca în Mafia. Nu scoteai nimic de la el, nici sub tortură. O dorință de a nu trăda și a nu fi ca alți trădători, dorința minimă, la prima vedere, de a-și depăși condiția.
Ca un regizor, mă dau câțiva pași în spate, să mă pot uita la întreaga imagine și să văd uriașa lecție a mea și a acestei generații. Ieșirea din umbra trădării și a neîncrederii, care s-a răsfrânt în toate palierele vieții, de la Iisus încoace.
În aceeași săptămână, am trecut cu prietenele mele printr-o situație de testare a încrederii. Am avut o situație în care am fost toate trei și nu apucasem să o disecăm decât separat, creându-se suspiciunea că una dintre noi ascunde ceva și are alte intenții. Era o chestiune care se repeta într-un interval scurt. Altădată, aș fi lăsat lucrurile așa, fără să le discut, ca nu cumva să supăr pe cineva, ajungând să mă frustrez, să se infiltreze neîncrederea și la un moment dat să explodeze, iar neîncrederea să rupă relația. De această dată, mi-am făcut curaj și am spus lucrurile fix cum erau în mintea mea, cu maximum de vulnerabilitate, cu riscul de a greși cu intenția de a avea claritate.
Exercițiul acesta ne-a făcut să discutăm și să lămurim cum au stat lucrurile de fapt. Să negociem, într-un mod onest, ce este despre fiecare în parte, cu respect și autorespect. La final, am ajuns să avem un alt nivel de relație, una cu o uriașă încredere. Ne-am simțit în siguranță să fim.
Toate, cu istoric de trădări în familie, cu o frică subconștientă de a avea încredere în femei și în bărbați. Ce făcea frica? Recrea, reatrăgea aceeași situație, până conștiința noastră a putut să spună stop: nu mai vreau așa, pot altfel, cu orice risc. Nu a mai fost nevoie de iluzia minciunii, nu a mai fost nevoie să acoperim nimic și pe nimeni, ci doar să fim.
Am înțeles și ce face psihicul meu prin acest minunat dar, prietenia, pe care acum învăț să o valorific și să o prioritizez. Își creează mediul optim în care să poată greși, să vadă că e ok să fii autentic, e ok să comunici, e ok să reglezi conturile și să-ți negociezi nevoile, în așa fel încât să nu te abandonezi pe tine și nici pe celălalt. E pregătirea pentru o relație sănătoasă, de care atâta vreme mi-a fost frică.
E atât de minunat sentimentul de apartenență și de încredere, că nici nu mai simt nevoia altei relații. De fapt, acest gen de apartenență și de profunzime căutăm noi toți. Sigur, cu o singură discuție în adevăr câștigăm o fundație, o treaptă, dar este doar un început. Viața ne testează până devine like a second nature acest nou ÎNCREDEREA, cum înainte era firesc să ai neîncrederea, care genera atât de multe fisuri și rupturi. Vezi asta în toate sistemele, de la familie la politică.
Întorcându-mă la tatăl meu, văd, în final, și misiunea lui, pe care am simțit-o de la începutul scriiturii, în care am ajuns să înțeleg rostul și cauza întunericului, a desfrâului, a trădărilor și răzvrătirii. Ele nu sunt altceva decât trambuline către adevăratul Eu. Când descoperi că nu ai nevoie de aceste mizerii, ești un om cu adevărat liber. Părinții ne sunt cei mai mari maeștri și știu că majorității îi e încă greu să vadă asta. Neîntâmplător i-am ales, ce și unde judecăm la ei este exact unde avem noi de lucru.
Mulțumesc din nou, tată, mulțumesc din nou, mamă, pentru că prin greșelile voastre am putut vedea mai bine ce am de alchimizat pentru atâtea generații. Mulțumesc Lui și lor că mi-au dat mie această șansă la eliberare.
Ieri, în două dintre discuțiile foarte oneste, am realizat că judecasem greșit și acționasem greșit. Aici e o cheie a smereniei foarte frumoasă. Dacă ești un om cu înclinații spirituale, nu înseamnă că ai mereu dreptate, nu înseamnă că în toate situațiile e „ca tine”. De multe ori, ne e dat să greșim și să vedem din alt unghi, și din alt unghi, și înțelegem mai profund Creația toată.
Mulțumesc că m-am lăsat să greșesc și să învăț din greșeală. De aia sunt date. Ceea ce dezvolt aici este un proces personal. Atât de intim și vulnerabil, care însă poate să trezească și în tine ceva. Nu tot adevărul meu poate fi și adevărul tău. Ceva comun există. Dar adevărul care te face autentic e doar al tău, cum misiunea ta doar tu ți-o poți găsi, căutând-o și acordându-ți încredere.
